Home»Campanii»Victor Negrescu sprijină doborârea barierelor și inegalităților pentru a contribui la Relansarea Uniunii Europene

Victor Negrescu sprijină doborârea barierelor și inegalităților pentru a contribui la Relansarea Uniunii Europene

0
Shares
Pinterest Google+

Deputatul European Victor Negrescu sprijină doborârea barierelor și inegalităților care limitează participarea tinerilor la procesul decizional. În cadrul evenimentului #RelaunchEU, organizat la Palatul Parlamentului în data de 21 octombrie, acesta reamintit de proiectul început împreună cu PES activists România prin care se dorește eliminarea barierei de vârstă în cazul celor care vor să candideze!

În cadrul workshop-ului dedicat tinerilor Victor Negrescu a pus accent pe  problemele și așteptările expuse de tinerii participanți și a subliniat încă odată faptul că toți tinerii, nu doar cei din România, vor și așteaptă lucruri concrete din partea celor care conduc și decid viitorul lor. Un prim pas în acest sens este proiectului #LiberLaParticipare ce are ca obiectiv eliminarea pragurilor de vârstă pentru cei care vor să candideze.

Existenţa unor praguri de vârstă nu face altceva decât să ţină departe de instituţiile publice reprezentative generaţia de mâine, cea în numele căreia pretindem că vom construi viitorul. Împreună putem schimba această nedreptate! PES activists România militează pentru modificarea articolului 4 din legea privind alegerile locale și, ulterior, a articolului 37 din Constituția României. Această schimbare va duce la mai multă democrație, mai multă participare civică, un acces mai mare al tinerilor la funcții publice, precum și la atragerea de oameni noi în politica românească”, mai subliniază Negrescu.

Previous post

Deputatul european Victor Negrescu participant la reuniunea Progressive Alliance

Next post

Victor Negrescu atrage atenția asupra noilor raporturi de muncă dintre angajat și angajator.