Posts Tagged

ministru

19 iunie 2

Aplicarea normelor în materie de concurență trebuie să se facă efectiv și în mod unitar la nivelul Uniunii Europene, iar autoritățile naționale de concurență, prin acțiuni specifice și cu instrumente adecvate, pot contribui la crearea unei veritabile piețe unice. În acest spirit, mesajul nostru se va axa pe tot parcursul
19 iunie 1

România își propune să aibă un rol activ în definirea elementelor-cheie care vor sta la baza proiectului privind «Orizont Europa», cel mai ambițios program cadru dedicat domeniului cercetării și inovării de până acum. Extinderea participării, simplificarea procedurilor sau o politică salarială nediscriminatorie ar trebui continuate și în noul program-cadru, deopotrivă
19 iunie

România, prin instituțiile responsabile, este pregătită să gestioneze dosarul noului cadru financiar multianual al Uniunii Europene și își propune să asigure, pe perioada mandatului, un ritm avansat al lucrărilor la nivelul Consiliului, astfel încât să fie asigurate premisele pentru ca pachetul legislativ să fie adoptat în timp util. #RO2019EU
123

Am avut luni o întrevedere cu ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România, Stella Ronner-Grubacic, în contextul dezbaterilor privind viitorul Europei, dar şi al recentului discurs susţinut de prim-ministrul olandez Mark Rutte în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg. Pentru mai multe detalii aici
16 iunie

Discuție cu tinerii colegi din Partidul Social Democratdespre organizația PES activists Romania, 16 și Președinția României la Consiliul Uniunii Europene.  
15 iunie

Viitorul program european în domeniul cercetării trebuie să ofere un acces nediscriminatoriu la finanțări pentru toți cercetătorii din Uniunea Europeană. Rata scăzută de accesare înregistrată în cadrul programului precedent demonstrează că avem nevoie de simplificarea procedurilor, scăderea gradului de cofinanțare din partea aplicantului și introducerea posibilității de utilizare a mai
14 iunie

Interviu apărut în numărul din luna iunie a prestigioase publicații „Monocle Magazine“ despre Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, aderarea României la Schengen și acțiunile noastre în domeniul afacerilor europene.  
13 iunie

În momentul de față există aproximativ 170 de dosare legislative discutate între statele membre, la care se adaugă zeci de alte dosare nelegislative sau inițiative europene. Dat fiind faptul că Parlamentul European va intra în perioada electorală, efortul nostru s-a concentrat pe capacitatea noastră de fi activi încă din prima zi
34817650_1300386303397882_3336583058005426176_n

Pentru a face acest lucru avem nevoie de consens, respect reciproc, convergență economică, socială și teritorială, dar mai ales ca cetățenii să fie în prim planul politicilor europene. Cheia succesului constă în dialog iar în ultimele luni am reușit prin diferitele formate de consultări publice create să demonstrăm că societatea