Home»Apariții în Media»România își dorește să existe garanții clare cu privire la drepturile românilor din Marea Britanie

România își dorește să existe garanții clare cu privire la drepturile românilor din Marea Britanie

0
Shares
Pinterest Google+

M-am întâlnit cu Robin Walker, subsecretar de stat al Departamentului pentru Brexit, și ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, pentru a discuta despre nevoia de a ajunge la un consens în formatul de negocieri UE27-UK.
Urmează două runde de negocieri importante iar România își dorește să existe garanții clare cu privire la drepturile românilor care trăiesc în Marea Britanie dar și privind menținerea contribuției britanice la UE în contextul angajamentelor deja asumate și necesității implementării politicilor UE în cadrul actualului buget financiar multianual.
Privim cu prietenie pe partenerii britanici, cu care ne unește un parteneriat strategic și o bună colaborare în domeniul politicilor de securitate, dar pentru România secvențialitatea negocierilor și unitatea blocului UE reprezintă principii esențiale pentru ajungerea la un acord pozitiv dorit de toate părțile.

Previous post

Am sprijinit mereu nevoia unor relații cât mai strânse între cele două parți ale Atlanticului.

Next post

Afacerile europene sunt atractive.