Home»Campanii»Prima etapă a concursului de creație a logo-ului Președinției României a Consiliului Uniunii Europene.

Prima etapă a concursului de creație a logo-ului Președinției României a Consiliului Uniunii Europene.

0
Shares
Pinterest Google+

Prima etapă a concursului de creație a logo-ului Președinției României a Consiliului Uniunii Europene, organizat de Ministerul Educației în parteneriat cu Afaceri Europene – MAE România s-a încheiat.

Juriul concursului de creație a logo-ului Președinției României a Consiliului Uniunii Europene a ales cele 19 propuneri de logo finaliste. Cei 19 membri ai juriului concursului „Romania’s EU Council Presidency Logo Competition“ sunt: Alina Bârgăoanu, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București; Rareş Bogdan, realizator al emisiunii „Jocuri de putere“, Realitatea TV; Andrei Borţun, preşedinte „The Institute“; Dan Cărbunaru, director „Calea Europeană“; Bogdan Chirieac, analist politic; Oana Cociaşu, preşedinte Consiliul Român pentru Publicitate; Mihai Coman, fondator şi decan al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din București; Bogdan Deleanu, membru fondator „Europuls“; Victor Dobre, director executiv International Advertising Association; Mircia Dumitrescu, grafician, pictor şi sculptor, membru corespondent al Academiei Române, secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual; Bogdan Enoiu, manager general McCann Erickson București; Laura Frunzeti, director executiv Consiliul Român pentru Publicitate; Dana Grecu, realizator al emisiunii „Adevăruri Ascunse“, Antena 3; Sabina Iosub, realizator al emisiunii „Be EU“, Antena 3; Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas“; Anne Marie Obretin, director executiv Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România; Gabriel Pătru, preşedinte Asociaţia Industriei de Marketing şi Publicitate Online din România; Maria Predoiu, preşedinte International Advertising Association România și Iuliana Rada, director de program, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Platforma RO 2019.

În cea de a doua etapă, cele 19 lucrări selectate de juriu vor primi voturi din partea publicului, până luni 30 octombrie, ora 23:59. Pentru punctare vor fi luate în considerare următoarele reacții: like, love și wow. Cele 19 logo-uri sunt afișate în ordine aleatorie, în albumul de fotografii denumit „19 LOGO-uri finaliste LOGO PRES RO 2019″.

Fiecare etapă de selecție are o pondere de 50% din punctajul final.

Precizăm că niciun câștigător nu va fi validat în cazul în care vor apărea sesizări pertinente privind un eventual plagiat sau similitudine cu un alt logo existent.

Mulțumim pentru implicare celor peste 250 de elevi și studenți care s-au înscris în competiție! Prin acest concurs putem arăta că România are tineri talentați și creativi.

Succes finaliștilor!

Previous post

Politicile europene în materie de sănătate aflate pe agenda României în perspectiva președinției Consiliului UE

Next post

Conferința "10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană: de la coeziune la convergenţă", organizată la Banca Națională a României