Home»Noutăți»Pentru modernizarea reală a României, prin investiția în educație, digitalizarea trebuie să fie o prioritate!

Pentru modernizarea reală a României, prin investiția în educație, digitalizarea trebuie să fie o prioritate!

0
Shares
Pinterest Google+

Viitorul este profund legat de digital, iar pentru modernizarea reală a României, prin investiția în educație, digitalizarea trebuie să fie o prioritate. Nu merge cu jumătăți de măsură.

În această logică atragerea fondurilor europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, reprezintă cheia pentru viitorul României. Din păcate, din nou părem să ratăm acest moment politizând un document cu caracter național și încălcând recomandările europene exact pe acele puncte legate de viitorul țării.

Conform datelor disponibile, putem observa că pentru digitalizarea României au alocat direct doar 2,12% din totalul fondurilor alocate, la care se adaugă 0,6% pe zona de digitalizarea a IMM-urilor, deși recomandarea instituțiilor europene este de a aloca minim 20%, iar nevoia de informatizare și competențe digitale este tot mai necesară în contextul actual. Mai mult, deși termenul de digitalizare este evocat pe parcursul documentului, direcțiile de acțiune sunt similare cu proiectele existente, o parte fiind deja finanțate din fonduri europene sau din resurse externe.

La fel se întâmplă și cu educația, pentru care au alocat doar 3,18% din plan, deși recomandarea este de a aloca minim 10%. Un obiectiv fixat ca urmare a amendamentului depus de mine în Parlamentul European.

Mai mult proiectele centrale menționate nu cuprind întreg spectrul de nevoi de finanțare iar obiectivele sunt modeste. Digitalizarea educației, creșterea competențelor digitale, modernizarea unităților școlare ar fi trebuit transpuse în proiecte concrete.

Cei care ne conduc nu înțeleg cât de important este ca acest plan să fie axat pe dezvoltarea și modernizarea României. Mai mult, încălcând încă o dată recomandările instituțiilor europene, acest plan riscă să fie respins. Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie amendat și aprobat de Parlamentul României ca urmare a unui acord național între toți actorii relevanți din mediul politic, asociativ, academic, sindical și patronal.

Previous post

La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor, din țară și din străinătate!

Next post

Demers constructiv pentru salvarea Planului Național de Redresare și Reziliență