Astăzi am avut ocazia să îl acompaniez pe președintele interimar al Partidului Social Democrat, Ion Marcel Ciolacu, la o serie de întâlniri importante la Bruxelles cu Frans Timmermans, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Sergei Stanishev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni și David Sassoli, președintele Parlamentului European. Partidul Social Democrat revine spre

Sunt unul din acei români reîntorși în țară după aproape 9 ani trăiți în afara României și am responsabilitatea, în calitate de europarlamentar intrat după Brexit, să mă lupt pentru drepturile diasporei românești oriunde în lume. În urmă cu doi ani, pe când reprezentam România, în calitate de ministru al

Un studiu recent realizat în România arată că 1 din 3 copii, între 9 și 16 ani a fost hărțuit online și cazurile de cyberbullying semnalate se multiplică. Și mai grav, aproape jumătate dintre cei hărțuiți nu au făcut nimic, crezând că lucrurile se vor rezolva de la sine. Poate

În stilul caracteristic, am început, în forță, prima săptămâna după revenirea în Parlamentul European, promovând ideile pentru care am militat în ultimii ani (ex: salariu minim european) dar și arătând susținerea mea pentru inovație și cercetare. În cadrul Summitului European pentru Inovație, am avut ocazia să am mai multe intervenții

Am avut ocazia să prezint în Parlamentul European campania PES activists Romania pentru salariu minim european în prezența comisarului european pentru drepturi sociale, Nicolas Schmit, a colegilor europarlamentari din Grupul S&D și a mai multor experți din toată Europa. Suntem pe drumul cel bun spre crearea unor mecanisme eficiente destinate

Noul mandat de europarlamentar reprezintă o bună ocazie pentru a participa activ la modernizarea proiectului european, iar contextul care mă aduce în legislativul european mă responsabilizează în a continua demersurile pentru drepturi și oportunități egale pentru toți cetățenii europeni, cu predilecție pentru românii din Uniunea Europeană și Marea Britanie. Așa

PES activists România a organizat sâmbătă, 18 ianuarie 2020, la Bucureşti, Forumul Național PES activists România. Tematica aleasă, „Un nou contract social european – 300 de activişti pentru un mesaj de stânga european“, a generat o dezbatere interactivă cu privire la proiectele de politici publice de stânga necesare la nivel

Dreapta a început asaltul la drepturile sociale: – creșterea vârstei de pensionare – prorogarea creșterii alocației pentru copii – atacarea dreptului la prestații sociale Toate au ca menire să acopere incompetența și lipsa unui proiect pentru țară. Atacul la grupurile defavorizate sau mai puțin vocale în spațiul public conduce la

Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu trebuie tratate cu responsabilitate iar România trebuie să își reafirme angajamentele sale față de partenerii săi din NATO și față de Statele Unite. România trebuie să își evalueze rolul în regiune și în interiorul NATO, iar în acest sens, Partidul Social Democrat, care a contribuit

Oamenii nu sunt cifre. Cei de dreapta nu vor înțelege niciodată acest lucru. Salvarea unei vieți, oferirea unei șanse prin educație, crearea de oportunități egale, nu sunt costuri, ci investiții în societate, dezvoltare și viitor! Principii, ideologie, moralitate. Nu! Traseism, demagogie, populism. Un comportament în antiteză cu standardele politice europene.