VN 08.07.2016

Pentru a evita emigrarea în masă a medicilor, în străinătate, europarlamentarul Victor Negrescu a depus o interpelare în legislativul european prin care cere Comisiei Europene condiţii de muncă mai bune pentru medicii din România1.  Acţiunea lui Negrescu vine în sprijinul unui demers al Sindicatului Promedica din cadrul Federaţiei Sindicale Hipocrat.
Brexit text with British and Eu flags illustration

  Victor Negrescu, membru al Comisiei de Buget-Finanțe, a cerut marți în plenul Parlamentului European (PE) ”intensificarea politicii de coeziune” în contextul Brexit prin finanțarea instrumentelor și liniilor bugetare care conduc la reducerea decalajelor de dezvoltare și la combaterea inegalităților. Intervenția lui Victor Negrescu a avut loc în cadrul dezbaterilor
PIB RO

Victor Negrescu atrage atenția că dezvoltarea sectorului digital din România poate genera o creștere a PIB de peste 13% până în 2020, cu investiții atrase de cel puțin 2,4 miliarde de euro, o creștere de 11% a numărului de locuri de muncă din țară și costuri reduse cu 12% pentru
flag UK

Victor Negrescu i-a invitat pe cetățenii britanici de origine română „să înțeleagă importanța acestui vot și să susțină rămânerea în UE, astfel încât țara lor de adopție să rămână în continuare alături de țara lor de origine într-o Europa unită”. Mai mult, europarlamentarul român i-a rugat pe cei peste 150.000
2

Statisticile cu privire la sărăcie în România sunt îngrijorătoare şi ne indică faptul că trebuie luate măsuri urgente pentru ameliorarea fenomenului pe termen mediu şi lung. Mulţi privesc sărăcia ca pe o problemă strictă a categoriilor afectate. Însă acest fenomen priveşte în primul rând statul, pentru că nivelul sărăciei unui
Plenary session in brussels - week 46 2014

„Cetăţenii europeni aşteaptă de la Uniunea Europeană reguli şi standarde care să îi protejeze. Un exemplu este criza cu care se confruntă România în domeniul sănătaţii, prin prisma faptului că al treilea cel mai mare producător de dezinfectanţi din ţară a diluat produsele vândute către 300 de spitale din România”,
Clipboard02

Europarlamentarul Victor Negrescu a atras atenţia, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, asupra potențialului socio-economic al zonei Munţilor Apuseni şi a cerut mai multe fonduri pentru dezvoltarea regiunii şi asigurarea unui trai mai bun al locuitorilor. „Zonele montane din Europa trebuie protejate și sprijinite în dezvoltarea lor. În consecință, trebuie să beneficieze
Site(4)

Victor Negrescu a cerut Comisiei Europene, în cadrul unei intervenții în plenul Parlamentului European, să nu mai paseze responsabilitatea la Consiliul Uniunii Europene sau la statele membre și să se asigure că toate instrumentele financiare pentru tineri, puse la dispoziția statelor membre, să fie implementate, nu doar monitorizate. ‘Pregătisem inițial
3

Tinerii trebuie să devină cu adevărat o prioritate pentru decidenți. Investind în tineri construim societatea de mâine. Astăzi, de Ziua Tineretului, situația tinerilor din România este dramatică: – 51,5% dintre tinerii din România (cu precădere cei sub 18 ani) trăiesc sub pragul sărăciei; – rata șomajului în rândul tinerilor este
vnbis

Victor Negrescu, europarlamentar PSD, a fost reales, sâmbătă, 7 februarie, în funcția de Președinte al PES Activists România, în urma adunării generale a acestei organizații. Europarlamentarul PSD a adresat mulțumiri celor peste 7000 de membri ai PES Activists România, precum și conducerii Partidului Social Democrat, reafirmându-și totodată angajamentul de a