Home»Blog»Nici centrişti, nici comunişti, doar de stânga

Nici centrişti, nici comunişti, doar de stânga

0
Shares
Pinterest Google+
În avalanşa unui spaţiu public dominat de ideile de dreapta, care împing societatea românească către atomizare şi izolare, mesajul social al unei umanităţi ce trebuie să ne definească devine obscur şi blamabil. Trăim cu toţii în competiţie, ne uităm cu ură la cei din jur, considerând că acumularea bogăţiei este mai importantă decât libertatea şi umanitatea noastră. Banul este ridicat la rang providenţial şi ni se induce sentimentul că putem cumpăra totul, chiar şi respectul celor din jur. Construcţia politică face să existe o separaţie clară între cei care vor să posede şi cei care vor să gândească, între cei care se consideră stăpâni şi cei care vor să aleagă, între cei care vor să se izoleze şi cei ce vor să trăiască în comunitate.

Citeste mai mult: adev.ro/nw3qpc

Previous post

Sprijin pentru IMM-urile românești. Eurodeputatul Victor Negrescu pledează în PE pentru recuperarea mai rapidă a creanțelor

Next post

România trebuie să își apere interesele pentru a deveni o referință regională privind protecția mediului