Home»Apariții în Media»Mai multe fonduri pentru Munţii Apuseni, în Parlamentul European

Mai multe fonduri pentru Munţii Apuseni, în Parlamentul European

0
Shares
Pinterest Google+

Europarlamentarul Victor Negrescu a atras atenţia, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, asupra potențialului socio-economic al zonei Munţilor Apuseni şi a cerut mai multe fonduri pentru dezvoltarea regiunii şi asigurarea unui trai mai bun al locuitorilor.

„Zonele montane din Europa trebuie protejate și sprijinite în dezvoltarea lor. În consecință, trebuie să beneficieze de programe dedicate, iar inițiativele locale menite să ajute populația din aceste zone trebuie integrate într-o strategie coerentă și consistentă la nivel european. Personal am trăit în zonele montane din România, mai exact în Transilvania. Pot astfel să vă dau exemplul zonei Munților Apuseni, o regiune extrem de frumoasă, cu un potențial încă nefructificat, cu peste jumătate de milion de locuitori.

Prioritățile acestei zone sunt valabile pentru toate zonele montane: dezvoltarea infrastructurii, accesul la educație și sănătate, locuri de muncă sau atragerea de investiții. Comunitățile din zonele montane europene reprezintă o tradiție pentru țările noastre și merită să fie tratate cu respect și sprijinite pentru ca viețile cetățenilor de acolo să nu difere de cele ale celorlalți cetățeni europeni. În acest sens politica de coeziune joacă un rol important. Acest mecanism permite reducerea decalajelor și trebuie întărit pentru a deveni mai accesibil și pentru a avea un impact mai mare”, a subliniat europarlamentarul Victor Negrescu în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.

Previous post

Victor Negrescu a cerut fonduri suplimentare pentru tineri în Parlamentul European

Next post

Negrescu a cerut în Parlamentul European măsuri de prevenire a unui nou scandal Hexi Pharma