Home»Campanii»Lansarea campaniei europene privind recunoașterea diplomelor

Lansarea campaniei europene privind recunoașterea diplomelor

0
Shares
Pinterest Google+

European Educational Exchanges (EEE-YFU) și European Federation for Intercultural Learning (EFIL) au lansat campania europeană pentru recunoșterea diplomelor. Victor Negrescu, deputat european, este unul dintre susținătorii acestei campanii. Cu ocazia lansaării campaniei acesta a declarat următoarele: „Sunt unul dintre acei români care a trebuit să treacă prin filtrele birocratice și excesive ale recunoașterii diplomelor atât în străinătate cât și în țară. Îmi doresc ca milioanele de români și copiii lor, care trăiesc peste hotare sau mai ales vor să se întoarcă în țară, să nu mai întâmpine barierele existente în prezent. Libera circulație înseamnă libertatea de a-ți exercita profesia oriunde în spațiul comunitar dar și dreptul copiilor la educație indiferent de locul de unde provin.”

Vă invităm să susțineți campania pe site-ul dedicat http://recognisestudyabroad.eu sau pe Facebook #RecognizeStudyAbroad.

 

Previous post

Victor Negrescu, organizator al Forumului European al Tinerilor Parlamentari și Europarlamentari

Next post

Premiul cetățeanului european din România înmânat de către Victor Negrescu