Home»Apariții în Media»Guvernul trebuie să urgenteze deschiderea dialogului pentru preluarea de către România a președinției UE

Guvernul trebuie să urgenteze deschiderea dialogului pentru preluarea de către România a președinției UE

0
Shares
Pinterest Google+

 

Europarlamentarul Victor Negrescu face un apel la autoritățile de la București să urgenteze deschiderea dialogului privind planul pentru România, în contextul devansării cu 6 luni a datei în care România va prelua președinția rotativă a UE, subliniind faptul că grupul de inițiativă Coaliţia România 2019 a fost lansat încă din anul 2015, tocmai pentru a sprijini demersurile țării noastre.

“Preluarea de către România, în 2019, a președinției rotative UE va fi un moment istoric esențial, un moment pentru care trebuie să fim cât mai bine pregătiți. Dorim ca lucrurile să se întâmple cât mai transparent, dincolo de interese personale sau politice, iar cât mai mulți actori să fie implicați în acest proces. Devansarea cu 6 luni trebuie luată cât mai în serios de către autoritățile centrale, mai ales în condițiile în care, până în acest moment, nu am văzut să existe vreo inițiativă concretă sau vreun plan de parcurs din partea Guvernului în acest sens. Noi suntem deschiși dialogului și sperăm ca acesta să înceapă cât mai rapid, deoarece avem multe lucruri de făcut pentru un mandat al României de care să fim cu toții mândri”, a declarat Victor Negrescu, co-fondator al Coaliţiei România 2019.

Grupul de inițiativă Coaliţia România 2019 a fost creat încă de anul trecut în vederea pregătirii Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, având ca principale obiective: stabilirea agendei de lucru pentru perioada 2015-2019; implicarea organizațiilor societății civile în procesul de planificare strategică a Președinției și coordonarea cu instituțiile naționale responsabile.

Președinția română a Consiliului Uniunii Europene din 2019 va fi decalată cu șase luni, după ce statele membre ale Uniunii au decis, marți, devansarea mandatului Estoniei pentru a înlocui Marea Britanie în al doilea semestru din 2017, după ce Londra a anunțat oficial renunțarea la acest exercițiu prezidențial instituțional. Astfel, mandatul României este programat să se desfășoare în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019.

Previous post

Victor Negrescu avertizează: 300.000 de români au nevoie de protecție

Next post

Victor Negrescu,primul europarlamentar român care lansează o aplicație mobilă