Home»Noutăți»Educația e amenințată în aceste zile nu doar de criza COVID-19, ci și de imensa problemă a inegalităților

Educația e amenințată în aceste zile nu doar de criza COVID-19, ci și de imensa problemă a inegalităților

0
Shares
Pinterest Google+

Prin conferința de presă din 7 aprilie și comunicările realizate, în ultimele zile, către unitățile de învățământ, Ministerul Educației transmite practic că educația online este opțională sau în responsabilitatea școlilor și universităților.

Practic, Ministerul Educației nu face nimic, nu vrea să îsi asume nimic și nu dorește nici măcar să îmbunătățeasca programele existente, precum Euro 200, folosind fonduri europene.

💻 Mai mult, se sugerează că aceste sesiuni online nu fac parte din programa școlară. Prin acest demers conducerea ministerului arată încă o dată faptul că preferă să nu facă niciun efort pentru a permite integrarea tuturor elevilor și studenților într-un cadru educațional organizat online.

🇪🇺 Alte țări cu dificultăți similare se adaptează. Italia a lansat un program dedicat educației online, Polonia și Cehia au implementat măsuri dedicate categoriilor vulnerabile, Danemarca s-a adaptat rapid, și lista continuă.

Apelul pentru acces la educație pentru toți, pe care l-am lansat în urmă cu câteva zile, semnat de zeci de europarlamentari, experți în educație și părinți, se dovedește a fi mai important ca oricând. (https://www.change.org/EducationForAll)

💡 Din fondurile europene pe care le are la dispoziție România:
– se pot achiziționa instrumente de conectare la rețelele online pentru cadrele didactice și copiii care nu au acces la astfel de soluții;
– se poate implementa rapid o platformă online națională, adaptată la programa școlară;
– se poate stimula participarea cadrelor didactice printr-un sistem similar celui realizat pentru personalul medical.
Evident că dacă începeau demersurile acum o lună, când a început totul, lucrurile erau deja avansate.

📚 În contextul în care perioada de izolare va mai dura cel puțin o lună, nu ne permitem să ne jucăm cu viitorul copiilor / tinerilor în acest fel.

Avem nevoie de soluții și sunt convins că există în România suficientă expertiză dar și multe persoane dispuse să sprijine implementarea lor.

Previous post

Cursa între statele membre pentru echipamente și soluții medicale trebuie să înceteze!

Next post

Vă invit să (re)descoperiți, online, o parte din bogăția și oferta culturală europeană