Posts In Category

Școala de studii politice a tineretului social-democrat Vrancea
Europarlamentarul Victor Negrescu a participat ca vorbitor la Școala de studii politice a tineretului social-democrat Vrancea. Organizatorul acestei școli politice este senatorul PSD, domnul Cristian Dumitrescu, care face posibilă această reuniune de 10 ani. În cadrul dezbaterilor, temele europene au fost intens dezbătute.

Deschiderea biroului de europarlamentar din municiupiul Bacău
Municipiul Bacău s-a alăturat rețelei de cabinete ale europarlamentarului Victor Negrescu. Prin acest demers ne dorim să putem face ca vocea băcăuanilor să fie auzită mai bine la Bruxelles.

Cele două absolvente din Alba, care au obținut media 10 la Bacalaureat, vizitează instituțiile europene din Bruxelles
Victor Negrescu a invitat la Bruxelles cele două absolvente care au obținut media 10 la Bacalaureat în județul Alba. Aceasta ne-a declarat că „…performanța școlară trebuie premiată pentru a da un exemplu că prin educație poți reuși în viață. Mai mult decât atât, Teodora și Georgiana, absolventele din județul Alba

Dezbatere drepturile copiilor și ale tinerilor
Victor Negrescu, europarlamentar al grupului S&D, a participat la o dezbatere alături alți europarlamentari români, Viorica Dăncilă, Emilian Pavel, dar și străini, Caterina Chinnici, tema pricipală fiind drepturile copiilor și ale tinerilor.

Victor Negrescu,primul europarlamentar român care lansează o aplicație mobilă
Cel mai tânăr europarlamentar român, Victor Negrescu, a lansat de „Ziua Internautului” (25 de ani de la deschiderea Internetului – World Wide Web) o aplicație pentru dispozitive mobile dedicată celor care vor să se implice mai mult în viața comunității europene. Pe lângă facilitățile de informare, utilizatorii își pot exprima

Guvernul trebuie să urgenteze deschiderea dialogului pentru preluarea de către România a președinției UE
Europarlamentarul Victor Negrescu face un apel la autoritățile de la București să urgenteze deschiderea dialogului privind planul pentru România, în contextul devansării cu 6 luni a datei în care România va prelua președinția rotativă a UE, subliniind faptul că grupul de inițiativă Coaliţia România 2019 a fost lansat încă

Victor Negrescu avertizează: 300.000 de români au nevoie de protecție
„Este important ca România să aibă o poziție foarte clară în contextul Brexit-ului, să participe activ la negocieri și, mai ales, să participe activ pentru a proteja viața cetățenilor români care trăiesc în Marea Britanie. De fapt, dacă ne uităm la reacțiile publice, probabil am fost printre primii politicieni din

Republica Moldova ar putea depune cererea de aderare la UE în timpul președinției române a CE, în 2019
Socialiștii europeni vor ca viitorii candidați la președinția Comisiei Europene să fie desemnați prin votul cetățenilor europeni, pe modelul alegerilor primare din Statele Unite. ”Elementul inedit la care lucrăm astăzi este acela, ca pentru 2019, desemnarea candidatului pentru funcția de președinte al Comisiei să fie realizată printr-o competiție deschisă tuturor

Interviu Code Week Ro: Victor Negrescu
Programarea oferă astăzi oportunități extraordinare de a accesa și distribui informații, de a construi relații puternice de colaborare prin instrumentele de comunicare digitale și mai ales de a eficientiza activitatea de zi cu zi. Dar nu trebuie să ne limităm doar la rolul de utilizatori. Actualul context ne permite să

Victor Negrescu cere condiţii de muncă mai bune pentru medicii din România
Pentru a evita emigrarea în masă a medicilor, în străinătate, europarlamentarul Victor Negrescu a depus o interpelare în legislativul european prin care cere Comisiei Europene condiţii de muncă mai bune pentru medicii din România1. Acţiunea lui Negrescu vine în sprijinul unui demers al Sindicatului Promedica din cadrul Federaţiei Sindicale Hipocrat.