Posts In Category

Martin SCHULZ - EP President meets with Victor NEGRESCU

Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu, membru în board-ul de conducere al reţelei eurodeputaților sub 40 de ani (EU40) şi coordonator al organizaţiei PES Activists România, a avut marţi, 6 ianuarie, o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. În cadrul discuției, Martin Schulz a subliniat că susține aderarea României la Spațiul Schengen, având
admin-ajax

Campania “Zâmbetul de Sărbători” organizată de PES Activists România împreună cu europarlamentarul Victor Negrescu a făcut sărbătorile mai frumoase pentru peste 300 de persoane defavorizate care nu au avut posibilitatea de a împodobi un brad de Crăciun. “Ne bucurăm că aceste sărbători au fost puțin mai fericite pentru cele peste
admin-ajax (1)

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a atras atenția, în plenul Parlamentului European, că se impun sancțiuni concrete „pentru orice fel de comportament anti-european”, referindu-se la „politicile guvernamentale abuzive” avansate de premierul britanic David Cameron.  Aceste politici înseamnă, în opinia eurodeputatului social-democrat, „restrângerea dreptului de liberă circulație a forței de muncă în