Home»Campanii»A treia ediție a Forumului European al Tinerilor Parlamentari și Europarlamentari – EU40

A treia ediție a Forumului European al Tinerilor Parlamentari și Europarlamentari – EU40

0
Shares
Pinterest Google+

Sunt bucuros că am participat astăzi în calitate de speaker la a treia ediție a Forumului European al Tinerilor Parlamentari și Europarlamentari, eveniment pe care l-am inițiat în urmă cu trei ani în Parlamentul European.
În cadrul reuniunii organizate sub înaltul patronaj al Parlamentului European, împreună cu EU40, rețeaua tinerilor membri ai Parlamentului European, am căutat să arăt faptul că, în aceste zile, în contextul dezbaterii privind viitorul Europei, este firească o reflecție asupra contribuției tinerei generații de lideri politici la acest exercițiu. Această se poate axa, mai presus de toate, pe reconectarea cetățenilor – de toate vârstele – cu procesul de construcție europeană.
Astfel, am evidențiat necesitatea contracarării stereotipurilor și percepțiilor false despre Uniunea Europeană, și, în același timp, a valorificării potențialului noilor tehnologii pentru a eficientiza comunicarea cu cetățenii europeni, dar și despre beneficiile proiectului european.

Previous post

Întâlnire cu studenții, profesorii și cercetătorii din Marea Britanie organizată de Liga Studenţilor Români din Străinătate - LSRS Filiala UK.

Next post

Despre #România la unul din cele mai importante evenimente de inovație din Europa #WebSummit - Portugalia