Home»Noutăți»Am fost primul care a atras atenția asupra faptului că PNRR nu corespunde criteriilor europene!

Am fost primul care a atras atenția asupra faptului că PNRR nu corespunde criteriilor europene!

0
Shares
Pinterest Google+
🇪🇺🇷🇴 Planul de Redresare și Reziliență trebuie să fie rezultatul unui consens național și trebuie aprobat de Parlamentul României.
❗️Am fost primul care a atras atenția asupra faptului că PNRR nu corespunde criteriilor europene și am sesizat public autoritățile europene și cele naționale. Comisia Europeană a respins planul iar, ieri, autoritățile au recunoscut acest lucru public. Nu i-am văzut atunci pe politicienii care astăzi vor să ne dea lecții pe acest subiect.
⭕️ Am solicitat consultări publice, cerute explicit de instituțiile europene. Zilele acestea am auzit cum Ministerul Educației, în primele discuții interinstituționale, a transmis că nu a fost niciodată consultat și că le trebuie timp să definească aceste priorități. În calitate de eurodeputat, membru în Comisia pentru Bugete și vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură, cu amendamente importante aprobate la nivel european, pe aceste mecanisme de finanțare, deși am transmis punctele mele de vedere și studiile realizate împreună cu experți către instituțiile naționale, nu am fost consultat privind PNRR.
❌ În discuția de astăzi, organizată de Biroul Parlamentului European din România, am remarcat însă multă ipocrizie. Reprezentanții coaliției de guvernare tot ne spuneau că „trebui să…” fără să clarifice ce instituții se ocupă de finanțare, cum vor respecta termenul de 5 martie pentru finalizarea unui nou draft și ulterior propunerea finală, în aprilie, nu ne-au explicat de ce nu au făcut o structură clară a țintelor vizate sau când vor începe finanțările deși vom avea o perioadă scurtă de timp pentru a contracta proiectele.
📲 Dezbaterea s-a axat pe zona digitală, dar cei care decid nu au explicat de ce ținta de 20% pentru digital, fixată la nivel european nu este respectată și de ce s-a decis, în draftul trimis inițial, alocarea a doar 2,72% din plan pentru digital, și doar 0,6% pentru digitalizarea IMM-urilor.
Previous post

Despre redeschiderea școlilor în condiții de siguranță

Next post

Județul Alba merită o administrație mai bună!